Iarna este anotimpul de poveste. Ma scuzati, dar nu am gasit alta rima! Eh, chiar daca nu este ea iarna autentica, (nici iernile nu mai sunt ceea ce au fost!), cu „afara ninge linistit si-n casa arde focul”, tot iarna, cel putin d.p.d.v. calendaristic este.

La noi, iarna incepe cu ultima zi a toamnei, tot calendaristic vorbind, adicatelea de Sf. Andrei, cand se obisnuia ca oamenii sa planteze grau, pentru a vedea cat de bine le va merge in anul urmator. Eu respect traditia, pentru ca, in primul rand, imi place sa vad plante proaspete si verzi in decembrie. Dar, atunci cand m-am dus in piata sa cumpar grau, o duduie m-a intrebat ce dieta cu grau tin de arat asa de bine. O tin pe-aia aia cu grau incoltit, sau era pe-aia cu grau fiert? Dat fiind ca ma depasea problema, am purces acasa, unde am gasit, agatat de clanta usii, un cadou de la un anumit partid. Nu stiam ca se fac atat de devreme cadouri pentru sarbatorile din decembrie. Si nici nu m-am dus la vot. Dar, s-au dus altii. Si nu s-au dus degeaba. Unii au incasat o anumita suma de bani pe loc, doar daca votau pe cineva anume, iar altora li s-a promis o masa la un restaurant, dupa votare,  daca votau pe altcineva anume. Si chiar li s-a dat masa!

De Ziua Nationala, s-a impartit fasole cu carnati, sau mai stiu eu ce. Primarul Bucurestiului ne cadoriseste cu luminite, cu beculete, cu brazi, cu cel mai lung carnat din lume, cu cel mai mare tort din lume, cu nush’  ce casute pe malul Garlei si cu cateva mii de Mosi Craciuni.

Chiar nu vi se pare ca sunt cam prea multe cadouri?  Eu mi-as dori drept cadou niste colindatori care sa nu-mi cante „Ascultati, cretinilor/Tineri si batranilor”, ci doar niste colindatori  adevarati, pe care sa-i cadorisesc eu cu nuci si cu covrigi, asa cum se face la noi, la romani.