sau un alt fel de a zice că oamenii sunt absurzi

– Vom fugi din nou unul de altul?

-Nu cred.

-Nu asta facem?

-Eu nu fac nimic…

-Adevărat. Tu nu faci nimic.

-Chiar nimic.

-Ce-ar fi dacă n-aş mai face nici eu?

-N-ar fi nimic. Dacă nu facem nimic, asta poate fi orice altceva.

-Poate fi, dar nu e, iar eu am obosit.

-Opreşte-te. Nu trebuie să faci nimic. Doar opreşte-te.

-…şi ce o să rămână?

-Ceea ce este. Mereu rămâne ceea ce este.

-Şi ce e ceea ce este?

-Ar trebui să ştii.

-Tu ştii?

-Da, dar ştiu pentru mine.

-Poate dacă am şti amândoi acelaşi lucru am înţelege. Eu vreau să înţeleg!

-Nu cred că vrei.

-Nu?

-Nu.

-Am obosit. Serios că da.

-Atunci lasă lucrurile aşa cum sunt, fără să ţi le mai explici. N-are sens să faci altfel.

-Bine…Voi lăsa lucrurile aşa cum sunt. Dar…tu o să pleci. Eu o să plec. Ne vom mai întâlnim când…când nu ştiu. Când…Atunci vom vorbi despre aceleaşi lucruri ca acum şi o vom lua de la capăt iar şi iar până când vom uita să ne mai întoarcem. Cam aşa…

-Da. Cam aşa…