In fiecare zi, soarele ofera pamantului o doza zilnica de energie de 15.000 de ori mai mare decat energia utilizata in prezent de oameni. Soarele este de fapt singura energie care nu este fixata in nici un sens practic. Energia soarelui nu este chiar regenerabila. Mai degraba se reinnoieste continuu. Nu putem opri.

Dar cel mai mare dezavantaj al ideii este ca ea impacheteaza problema acolo – in cantitatea fixa, care este pamantul. Limitele sale sunt problema.

Dar, cu mai multa precizie si utilitate, limita pe care am lovit-o este aceea a intreruperii naturii pe care o pot produce oamenii fara consecinte catastrofale pentru viata.

Primul cadru contureaza notiunea de cantitate, ca intr-un cont bancar fix, dar exagerat. Problema este limitarea contului, iar solutia este sa reducem ceea ce retragem. Cel de-al doilea cadru pastreaza atentia acordata atentiei noastre asupra intreruperilor umane ale fluxurilor de energie in natura, care, daca sunt considerate sisteme, se reinnoiesc si se dezvolta. De exemplu, petrolul si carbunele sunt limitate, dar, asa cum am remarcat, energia din soare, in toate scopurile practice, nu este. Asadar, atentia in acest al doilea cadru nu se limiteaza la restrangerea restransa, ci la alinierea cu legile naturii pentru a sustine si a spori viata.

Daca ne gandim la provocarea noastra de a accepta limitele unei planete finite, imaginatia noastra ramane blocata intr-o viziune asupra lumii mostenita, anecologica, una de separatie si lipsa.  Este adevarat, bineinteles, ca, in toate scopurile practice, planeta si atmosfera noastra sunt alcatuite dintr-un numar limitat de atomi. Dar configuratiile lor sunt in esenta infinite. Prin conceperea unei realitati fixe si statice, cadrul limitelor finite ne indeparteaza de realitatea mai profunda a lumii noastre – aceea a dinamismului, care poate oferi posibilitatea uimitoare daca invatam sa ne aliniem la regulile naturii.20