Piese romanesti jucate la Paris
Trei piese ale autorilor romani Matei Visniec, Gherasim Luca si Geanina Carbunariu vor fi jucate la Paris, informeaza Mediafax. “De la sensation d’elasticite lorsqu’on marche sur des cadavers”, “Theatre de bouche” si “Some news from the future” vor debuta pe scenele pariziene in primele doua luni ale acestui an.
Piesa lui Matei Visniec, “De la sensation d’elasticite lorsqu’on marche sur des cadavers” va fi transpusa intr-un spectacol-lectura, la Theatre du Rond Point, pe 3 februarie. Regizorul piesei va fi Mustapha Aouar. Spectacolul spune povestea unui detinut al inchisorii de la Sighet, penitenciar in care regimul comunist a incarcerat o buna parte din elita romaneasca interbelica.
“Theatre de bouche” reprezinta singurul text dramatic scris de poetul evreu de origina romana, Gherasim Luca. Piesa avangardistului va fi pusa in scena de Claude Merlin, la Theatre-Café Le Picolo, in luna ianuarie.
Piesa Geaninai Carbunariu, “Some news from the future”, va fi pusa in scena la Theatre-Studio din Alfortvilie, in regia lui Christian Benedetti. “poimaine alaltaieri”, versiunea in limba romana a spectacolului, a avut premiera in luna octombrie, la Teatrul Mic. La sfarsitul anului trecut, aceasta a fost prezentata intr-un spectacol-lectura sustinut de studentii Universitatii Columbia, sub indrumarea lui Andrei Serban, la ICR New York.
smart guess: stire asta nu poate decat sa ne bucure; in continuare, teatrul romanesc este apreciat peste granite, cu precadere in Franta. Totusi, se naste o nevinovata intrebare: cam cate piese ale autorilor romani recunoscuti in afara se joaca acum pe scenele romanesti… ?