Mergem in strada si miroase a tei. Radem, glumim si ajungem inevitabil in parc… Si dupa ce i-am zis maica-mii ca ajung mai tarziu, cand am inchis, am vrut sa te sarut. Asa mi s-ar fi parut logic, normal. Oare?!

Eram inca la pregatire si ca in vremurile bune, tu-mi dai beep si esti afara, tot in acelasi loc ca mai demult.

ploua si e frumos! involuntar ma gandesc la tine si-ti dau mesaj. Stiu ca are sa-mi para rau pentru asta, dar e deja prea tarziu.

Asta e cronica invers-cronologica a unui sfarsit de ziua.

de ce naiba scriu treburile astea, cand nu intentionez de fapt sa ti le dau vreodata?! O fac pentru a ma putea usura de povara asta : sarutul tau!

Nu trebuia sa fie asa! This is wrong. sunt furioasa, atat pe tine, cat si pe mine. Nu a fost bine ce am facut. Si nu se va mai intampla niciodata.

X, am incercat atat de mult sa te uit. Sa uiti e cel mai greu lucru. Cum sa uiti de cel care ai devenit? Devenisem un fel de copie. Da, o copie a ta. Eram ceea ce vroiai tu sa fiu. Te iubeam.
Ce am simtit azi cand m-ai sarutat, pfoa! Nu-ti imaginezi. Dar… (mereu exista un dar…)

Mi-au trecut multe prin cap in momentele alea.

ce sa mai cred?! Dar lasa ‘ ce sa cred’. Ce sa fac?! Ce (sa) simt?!

Pe cine urasc mai mult? Pe mine sau pe tine? Cred ca pe NOI!!