Padurile tropicale au inceput sa se regenereze

Padurile tropicale au inceput sa creasca la loc, anunta Reuters. Cu toate acestea, specialistii sustin ca vegetatia tanara nu va putea asigura mediul necesar dezvoltarii unei faune diverse si nici nu va putea absorbi dioxidul de carbon asa cum o faceau vechile paduri.

Aproximativ 350,000 de km patrati din padurile tropicale ce au fost taiate au inceput sa creasca la loc. Din pacate, acestea nu reprezinta decat 1,7% din suprafata originala. Cresterea noilor paduri este destul de rapida. Astfel, in numai 15 ani copacii vor fi indeajuns de inalti si de desi pentru a asigura un habitat animalelor adaptate conditiilor tropicale.

Potrivit cercetatorilor, viitorul padurilor tropicale ar putea sa nu fie chiar atat de sumbru. Ei sustin ca regenerarea se produce pe fondul unei depopulari masive a zonelor, ce permite vegetatiei sa se dezvolte in continuare. Pastrarea unei varietati cat mai mari de plante specifice zonei tropicale este foarte importanta, deoarece acestea pot reprezenta o sursa pentru anumite produse farmaceutice. Cu toate astea, oamenii de stiinta estimeaza ca in urmatoarele decenii se vor pierde aproximativ jumatate dintre speciile existente acum.

smart guess: Nu e mult, dar e un inceput. Speram ca, odata cu trecerea anilor, lucrurile se vor imbunatati si vom reusi sa salvam ce mai e de salvat.