Durerea si suferinta pe care o simtim la nivel individual se reflecta inapoi catre noi in starea planetei. Din 1970, lumea a asistat la o scadere de aproape 60% a faunei salbatice pe uscat, mare si apa dulce si se indreapta spre un declin de doua treimi pana in 2020. Pe masura ce populatia mondiala continua sa creasca, cererile de hrana, apa, energie, iar infrastructura pune mai multa presiune pe pamant. Defrisarile masive, ghetarii care se topesc rapid, distrugerea recifelor de corali, eroziunea si degradarea solului, vremea extrema si inrautatirea calitatii aerului sunt doar cateva dintre numeroasele semne ca am devastat natura intr-un ritm din ce in ce mai mare.

Pare clar ca pur si simplu nu putem continua sa facem ceea ce am facut. Dar de unde incepem? Aceste probleme sunt masive, sistemice si coplesitoare.

Uneori lucrurile trebuie sa ajunga la un moment de rupere inainte sa poata incepe sa se imbunatateasca. Cred ca toata calamitatea si rasturnarile pe care le traim anunta o noua epoca. In acest moment, Pamantul insusi devine constient, permitand oamenilor sa se trezeasca la valori superioare. Avem o ocazie fara precedent de a crea lumea in care vrem sa traim – una plina de compasiune pentru intreaga retea a vietii si una pe care vom fi mandri sa o oferim copiilor nostri din intreaga lume.