Omul care muta cladirile

Aveam 5 ani. Era prin ’87. Și rătăceam între casa bunicilor și apartamentul părinților. Evident, pe la vârsta aia, ștergeam praful de pe asfaltul din fața blocului de dimineața până seara. Într-o zi, tatăl meu îmi întrerupe prea fericita joacă pentru a mă pofti la masă. În mod normal, după masă, plecam la o tură pe la toboganele și locurile amenajate pentru copiii din cartier. Asta era pentru mine echivalentul unui tur printr-un soi de DisneyLand autohton. Și credeți-mă, erau destule spații de genul ăsta presărate printre blocuri, chiar și pe vremea aia. Totuși, în acea zi, am avut parte de ceva mai interesant decât orice leagăn sau tobogan.
Puțini tineri știu, puțini locuitori își mai amintesc de mutarea blocurilor ”A” din spatele blocurilor ”M” (ok, poate am vorbit limbi străine pentru unii, dar alba-iulienii ar trebui să cunoască clădirile în cauză). Puțini știu că înainte exista doar rândul acela de blocuri care se vede la limita parcului din imaginea de mai jos:

Înainte de ’87
Nebunia și ideile extreme în materie de arhitectură ale lui Ceaușescu, presupuneau distrugerea acestor blocuri, pentru a face loc unui bulevard. Totuși inginerul Eugen Iordăchescu, renumit în vremea aceea pentru inventarea metodei de translație a imobilelor reușise să ”urnească” din calea freneziei comuniste câteva blocuri și mănăstiri. În ’87, el a fost cel care a venit în ajutorul locuitorilor acestor blocuri, sugerând partidului soluția sa tehnică, unică pentru acea vreme. Iată cam cum s-au întâmplat lucrurile:

Fotografie realizată din corpul nordic al M-urilor
Ceea ce vedeți, este unul din blocurile ”A” suspendat pe un sistem complex grinzi. Sub acesta, se montaseră șine, iar blocul era translatat dinspre sud spre nord prin intermediul unui sistem hidraulic (sper că nu mă înșală memoria). Operațiunea a durat din aproximtiv 4 luni, iar clădirea în ”vârstă” de 23 de ani a fost deplasat 32 de metri și rotit 34 de grade. S-au mutat astfel 4 scări de bloc, adică 80 de apartamente! Locatarii au beneficiat de apă, curent, gaz și canalizare în ciuda faptului că imobilul de 7.200 tone se mișca cu 3m/oră.

Artizanul acestei lucrări de mutare, Eugen Iordăchescu, a mai avut și alte lucrări în județul Alba. Prin intervenția lui, mănăstirea Râmeț, construită în secolul al XIII-lea, a fost ridicată cu 2 metri de la sol, iar lăcașul de cult a rămas și azi în picioare, fiind unicul loc de pelerinaj al credincioșilor ortodocși din zonă. Inginerul Iordăcheschu a salvat și Schitul Maicilor din București, totalizând 29 de clădiri din țară, 13 din ele fiind biserici sau mănăstiri.