O petrecere cu The Kooks

Pentru cine nu stie, The Kooks este o trupa  formata si crescuta in Brighton, Marea Britanie. Ei canta un soi de indie-brit-pop-rock si o fac destul de bine. Nu sunt doctori in muzica, dar sunt convins ca nici nu vor si nici nu au nevoie sa fie. Cantecele lor nu sunt opere de arta, nu au niciunul mai lung de 4 minute si nici macar nu descoperi secretul vietii daca le asculti de la coada la cap. The Kooks fac muzica de petrecere. Din fericire, notiunea asta are cu totul alt inteles in Anglia decat in Romania. Cei patru britanici, toti in varsta de aproximativ 20 de ani, te fac sa dansezi, sa canti cu ei, sa sari… sa te simti bine. Si cam asta s-a intamplat si pe 10 decembrie, la Carling Brixton Academy – o petrecere cu 5000 de invitati.

A fost penultimul concert dintr-un turneu mondial de succes care a atins cam toate punctele cheie: Americile (Nord si Sud), Japonia si cateva tari din Europa (Vestica). De fapt, aceasta cantare nici nu era programata initial, ea existand numai datorita faptului ca biletele pentrul ultimul concert (11 decembrie) s-au vandut cat ai zice „Kooks”.

Am reusit (de data asta) sa ajung la timp, ba chiar cu cateva minute inainte de ora 19, cand, conform organizatorilor, se deschideau portile Brixton Academy. Vazand coada de la intrare, gandul meu s-a dus direct la concertul Muse din Bucuresti si multimea aliniata la portile Stadionului Arcul de Triumf. Peste cinci minute savuram prima bere, privind (din interior) cum sala se umple incet incet. Nu stiu cum au facut, dar coada aia s-a miscat cu o viteza de zece ori mai mare decat eram eu obisnuit. Asta a fost, deci, prima surpriza a serii.

Am fost la cateva zeci de concerte de-a lungul existentei mele si, evident, m-am obisnuit sa astept intre o ora si doua pana sa vad ceva actiune pe scena. Pe bilet nu era anuntata o ora propriu-zisa de incepere a concertului, ci mai-sus-mentionata ora de patrundere in incinta. Speram sa inceapa undeva in jur de ora 21, stiind ca, in general, trupele de indie nu prea se lungesc, avand astfel sanse sa prind trenul de la 23, ultimul al zilei (ciudati rau englezii astia cand vine vorba de activitatea lor pe timp de noapte). A doua surpriza a venit in jurul orei 19.30, cand luminile s-au stins si pe scena a urcat un pusti energic inarmat cu o chitara semi-acustica. S-a prezentat „Kid Harpoon” si a cantat de unul singur vreo 5-6 melodii in acleasi dulce stil indie-britpop, cu ceva nuante acustice. N-a sunat rau si pot spune ca si-a facut treaba, a incalzit cam un sfert din public. Celelalte trei sferturi reveneau celeilalte formatii de deschidere, Mystery Jets. Recunosc, nu stiam – si persist in ignoranta si la ora actuala – prea multe despre formatia asta. I-am ascultat si vizionat destul de atent si, pe scurt, cred ca reprezinta una dintre formatiile care vor „exploda” foarte curand, urmand sa aiba si ei albume number one si concerte sold-out. Cu totul, cele doua cantari pregatitoare au durat aproape o ora si un sfert. Dupa o pauza de 10 minute, cortina s-a tras si luminile de pe scena au orbit publicul. Moment in care a inceput isteria. Asa cum ziceam, dupa parerea mea, cel putin, The Kooks fac o muzica vesela pe care dansezi, topai, strigi, canti. Ce-am trait in primul sfert de ora a fost, pe langa a treia surpriza a serii, o agitatie ce mi-a amintit de cele mai hard-core momente din concertele unor trupe cu muzica mult mai agresiva. Nu pot spune ca m-a deranjat semi-pogo-ul – n-am imbatranit inca – dar mi s-a parut total nelalocul lui.  M-am uitat un pic prin jur si cred ca am gasit si explicatia: majoritatea publicului era formata din pusti de 15-16 ani. La varsta aia, alcoolul si entuziasmul (ne) explica multe. Dupa ce m-am trezit din socul momentului, am incercat sa ma integrez in multimea miscatoare, am sarit, am cantat cu Luke Pritchard & Co. si m-am simtit foarte bine. Au cantat cam tot ceea ce se putea canta de pe cele doua albume, Inside In/Inside Out si Konk, plus una sau doua melodii noi.

Stim cu totii ca formatiile au placerea aia nemaipomenita de a termina fals concertul, asteptand ca fanii sa-i cheme inapoi. The Kooks si-au facut prima iesire din scena dupa doar o ora de cantat. Destul de ciudata decizie, salvata totusi de bisul de aproape jumatate de ora. Totul s-a terminat cu o (alta) isterie generala, in care publicul era mai atent la confettile si baloanele uriase trimise de pe scena, decat la ultimele melodii.

Asa cum ziceam, a fost o petrecere. Pe tot parcursul concertului, publicul nu s-a oprit din cantat si dansat. Formatia a facut ce stie mai bine: a cantat, fara prea mult show, fara discursuri, fara recuzita speciala, asa cum ii sta bine unei trupe indie. Despre Brixton Academy nu pot spune decat ca si-a meritat toate premiile primite de-a lungul timpului pentru cea mai buna sala de concerte. S-a auzit perfect si s-a vazut foarte bine din orice punct (podeaua e inclinata spre scena, nefiind nevoie sa stai prea mult prea varfuri). Si, daca intereseaza pe cineva, am reusit sa prind si ultimul tren.

Smart Wish: Cred ca le-ar prinde bine organizatorilor B’estfest adaugarea numelui The Kooks pe lista invitatilor editiei din 2015; ar continua ceea ce au inceput (cu brio) Kasabian si Kaiser Chiefs.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *