O nouă ediţie JobShop

BEST (Board of European Students of Technology) Timişoara are plăcerea să anunţe că se apropie a XVI-a ediţie JobShop®- evenimentul naţional de carieră pentru studenţi şi tineri absolvenţi. Acesta se va desfăşura între 30 martie şi 3 aprilie şi va găzdui, timp de 2 zile, standurile celor mai importante companii din Romania. Acestea vor fi prezente, ca în fiecare an, în Universitatea Politehnica Timişoara, Facultăţile de Electrotehnică şi Mecanică.

Noua ediţie JobShop® oferă studenţilor şi absolvenţilor oportunitatea de a urmări modele de reuşită în carieră, de a intra în contact direct cu angajatorii şi de a analiza o paletă atractivă de joburi pliate special pe nevoile lor. Nu vor lipsi nici de această dată zilele de training în domeniul carierei, prezentările de companii şi secţiunea “Cariere de succes”.

Ce a adus ediţia JobShop® 2014? Nu mai puţin de 15 traininguri de carieră, 12 traininguri tehnice şi 41 de companii de vârf de pe piaţa românească şi internaţională. Pe lângă cele 3 zile de consultanţă în carieră, ediţia a atras peste 4000 de studenţi pe întreaga durată a evenimentului.

JobShop® este un eveniment de talie naţională, organizat de BEST în toate cele 5 mari centre universitare româneşti. Mai mult, asociaţia studenţească este prezentă în 29 de ţări europene, formând 78 de grupuri locale BEST. Principalele activităţi ale organizaţiei sunt cursurile gratuite pentru studenţi, competiţiile inginereşti şi sprijinul în carieră aducând în faţa studenţilor farmecul educaţiei non-formale.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *