Aseară la non-stop. Iar. Stau la coadă, cuminte ca un îngeraș ce sunt, până îmi vine rândul. Ajung la geam,Worf deja mă aștepta cu binecunoscuta față cu care acrești ciorba.

– Bună seara.
– Hnmaumn.
– …ăăă, aș dori și eu o aplă plată mare, un măr și o înghețată.

Femeia-bărbat privește în jos, tastează cu degetele groase ca niște cârnați pe un calculator la fel de ciufut ca și ea, și spune:

– Optzeci.

Io, nedumerită:

-…Adică opt lei noi?

Nimic.

– Mă scuzați, nu am înțeles. Opt lei noi face?
– Hmnam.

Ajunsă la limita răbdării, răbufnesc:

– Fiți amabilă, dar vi se pare că este normal să vă pun de 3 ori aceeași întrebare și să îmi răspundeți prin interjecții? (mă îndoiesc serios că știe ce-s alea). Adică, de fiecare dată când vin și vă găsesc aici, merge la fel: eu dau bună seara, dumneavoastră nimic. Eu comand ce comand, dumneavoastră scuipați cuvintele în sictir și în caz că nu am înțeles trebuie să vă rog frumos să îmi mai repetați o dată! Este normal așa? De ce nu vă comportați ca un om normal?

Worf se uită la mine cu provire tâmpă, de parcă ar fi privit prin mine, apoi mă fixează cu privirea și spune flex:

– Nu vorbesc cu străinii.

După care a închis geamul, mi-a întors spatele și a plecat.
Să nu-i arzi una peste bot?