Nebuni de nebunie

N-am sa las viata sa-si vada de viata. Nu am nevoie de toti normalii imbranciti de doruri neconsumate. N-am sa mai deschid lumea fabuloasa. Inchisa de un zapacit ce-si pierde ridul in drum spre marea lui iubire.

N-am sa mai lupt cu eminentele despartiri distinse. Si nu-mi foloseste la nimic sa tapisez iluziile cu o camasa de forta. Furata de pe un sonat zburdalnic, ajuns bufonul cumpatului lipsa. Nu vad de ce as mai calcula temperatura ticnitului care ma strange in brate, cand limitele lui zvapaiate sunt groaznic de tulburatoare.

Dese, importante, needucate, nestavilite. Cine numara inapoi, cand el ma alege pentru fuga lui inainte? Cine ar indrazni sa-mi curme emotiile, sedate intr-un ospiciu al pauzelor dintre fericiri precise? Nimeni. Poate doar un nebun predestinat, care nu bate la usa, ci striga la fereastra. Peste vecini sadic de curiosi, peste nopti de vinilin in care altii fac copii, peste secunde in care oglinzile se dezvelesc de pete.

Peste ani ajutati sa minta frumos, peste goluri concepute din umplerea incompleta a sufletului cu nadejde. Detest mascaricii slobozi in banalitate. Nu am nevoie de corpuri opace sub albia inimii ca sa aflu cand si cum iti pot picta cascade marginite de impliniri.

Nu am nevoie de sfaturi fatale ca sa deznod accidentele preursite ce ma imping spre tine. Nu imi mai trebuie lumina celor norocosi sa gasesc jumatatea de pat in care dormi. Tot timpul am mers cu ochii inchisi. Si n-am cazut, ci doar am intarziat.

Nu am chef sa mai cer clementa celor intemnitati de propriile frustrari, ca sa-mi para apoi ca golesc bulgari de sare din ocne. Nu am nevoie de un desucheat prefacut, care sub carapacea lui stie cat de nebun este. N-am sa las viata sa-si vada de viata. Aleg nebunul convins ca ma poate innebuni. Care ma face sa cresc. Capiata de mirarea celor care se smintesc un singur minut, intr-o singura viata. Si sunt prea nebuni sa regrete.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *