Moda, colectii, artisti, designeri, Sibiu: Feeric
Ieri, când am ajuns la Sibiu, am intrat direct în pită, la prezentarea de colecţie a Nataliei Vasiliev din depozitul de făină Boromir, unde plutea în aer un miros dulceag de pâine şi pe culoarul prin care aveau să defileze modelele, a fost presărată fâină albă. Înainte de prezentare ne-am delectat privirile cu dansul contemporan în fâină şi mălai al lui Josh Beaver, un tânăr foarte talentat din SUA, care face parte din Teatrul de Balet Sibiu. Tot acolo am făcut cunoştinţă cu Mitichi, organizatorul festivalului, un om de la care mă aşteptam să fie mai în vârstă. Dar, spre surprinderea mea, Mitichi e tânăr, atrăgător şi-i poţi citi entuziasmul pe figură, deşi o fi foarte epuizat, pentru că să coordonezi cel mai mare festival de modă din România nu-i baş floare la ureche. Şi chiar se lucrează la FFD, de la prima cusătură până la ultimul şurub montat în scenă (aşa a scris cineva din staff-ul FFD pe Facebook şi mi-a plăcut tare mult).
Colecţiei Nataliei Vasiliev îi pot face un rezumat în câteva cuvinte: superbă, extrem de elegantă şi foarte sobră. M-au impresionat şi sandalele aurii, cu toc imens, pe care le purtau modelele. Toată admiraţia mea se îndreaptă către ele, fiindcă eu nu ştiu dacă aş putea să mă urc pe un toc atât de mare. Să nu mai spun că cele mai multe dintre aceste fete de la Feeric Fashion Days sunt foarte mici. Ieri, în timp ce unul dintre modele defila prin faţa noastră, Brylu m-a întrebat: “Câţi ani îi dai acestei fete?”, iar eu am zis că “Minim 16″. Răspunsul lui a fost: “Are 13″. După care am avut un mic şoc.
Seara a avut loc prima parte de Gala Feeric, în Piaţa Mică din Sibiu. Pe o pasarelă suspendată, paralelă cu Podul Minciunilor, am văzut 6 colecţii de modă pret-a-porter, haute couture. Unele haine au fost de-a dreptul impresionante, pline de romantism, moderne, inspirate din folk şi anii ’70, ba chiar am avut şi o rochie de mireasă pe podium. Mie, personal, mi-au plăcut în mod deosebit colecţiile Nataliei Vasiliev şi a Casei de modă Maura Revuelta din Spania. Mai puţin inspirată mi s-a părut colecţia Mariei Simion, dar am apreciat imaginaţia creatoarei, pentru că a combinat frumos materiale în culori pastelate cu fulgi albi şi crinoline, reuşind să pună în scenă o colecţie-fantezie, pe o melodie mai mult decât perfectă: Pink Martini – Bolero.
Astăzi, începând cu ora 17:00, ne aşteaptă prezentări de colecţii semnate de Rita Mureşan, Adina Buzatu şi a doua parte de Gala Feeric. Şi abia aştept să vă povestesc ce minunăţii se mai întâmplă pe aici!