nimic nu-i mai greu decât să fii departe de persoanele pentru care ai sentimente (ch, de ce trebuie să avem așa ceva?) iar Ilana știe mai bine (chiar dacă nu vrea să spună verde în față). Da, postul ăsta este despre mine și ea. Ea este în Vigo acum, eu sunt încă în București. Ea aleargă pe străzi de nebună, eu merg încet, trăgând din țigară. Ea probabil că ascultă muzică în franceză, eu ascult claxoane și ambulanțe în intersecții. Ea-l iubește și nu recunoaște nici moartă, eu mi-aș da viața să-l pot iubi. Ea-și punea întrebări, eu i-am zis „Du-te! Relația noastră o să meargă și de la distanță”.

Din solidaritate nu am nicio aventură, doar cu orașul meu curva de care nu mă pot despărți! Ea și-a făcut blog din cauza mea, eu mi-am făcut blog datorită ei. Nici dacă am fi crescut împrună nu ne-am fi putut completa în așa măsură.

Ne unește fix ceea ce ne desparte. Ilana, îți lipsesc, recunoaște!