Scena. Personaje. Lumina. Muzica. Scaune..ocupate sau libere. Roluri jucate magistral de actorii deja consacrati sau determinarea si pasiunea novicilor curajosi. Teatrul ii transforma pe ei din efemeri in nemuritori. Pentru cei ca mine, teatrul ramane cea mai sigura si rapida sursa de cultura.

Cati dintre noi se duc la teatru pentru ca le place cu adevarat? Pentru ca inteleg spectacolul? Pentru ca e cool sa te duci la teatru? Pentru ca da bine cand spui ca aseara ai vazut piesa de teatru „Xmare cu ymic”? Sincer, nu-mi pasa din ce motive mergem la teatru atata timp cat cade o sala intreaga la picioarele unor tineri actori abia coborati de pe bancile facultatii sau chiar inca in facultate, la inceput de drum. Cand o sala intreaga te aplauda la sfarsitul unei piese de teatru, sigur ca este un gest obisnuit intr-un astfel de mediu, dar trebuie ca cel putin un sfert din cei prezenti sa fi inteles mesajul transmis, sa fi inteles despre ce-a fost „piesa asta”. Imi place sa vad personaje batrane interpretate de tineri de-o seama cu mine. Imi place sa cred ca putem fi intelepti chiar daca suntem inca necopti. Ma fericeste sa fac parte din publicul unei piese de teatru modern, underground, care stie sa imbine armonios muzica (foarte buna), proiectiile video (visuals) cu dansul artistic, foarte ritmat si actoria adevarata, acel „acting”. Nu sunt decat un critic amator, usor de impresionat cu gesturi iesite din banal, cu trairi reale, accentuate modern, cu tineri actori care-si imbraca rolurile fara sa le sifoneze chiar daca ei sunt inca „in practica”.

Am vazut recent piesa de teatru „Calatoria”dupa „Pescarusul Jonathan Livingston” de Richard Bach, in regia lui Chris Simon. Se incadreaza in toate liniile de mai sus, de la coloana sonora superba (Winter Ouverture- OST Requiem for a dream, Faithless, Tuxedomoon etc.) pana la ambitia, devotamentul si curajul cu care au evoluat pe scena cei cinci tineri talentati. Coregrafa Ioana Marchidan, prezenta si pe scena, a gandit un dans care a depasit usor cuvintele, ideea piesei fiind purtata in miscarile agile, hotorate si puternice ale „pescarusilor.” Personajul principal- pescarusul Jonathan care s-a desavarsit- Istvan Teglas a reusit sa iasa din „stol” nu doar in fictiune, ci si prin insusi actul de a juca. Invata sa zbori mai sus decat ceilalti chiar daca risti sa fii exclus din „stolul” tau! Cam asta este, in cuvinte simple, muritoare, mesajul „Calatoriei”. Un titlu care imi aminteste de „Ithaca” lui Kavafis care spunea destul de clar ca destinatia este cea mai putin importanta, in timp ce calatoria te creeaza cu adevarat.

Pe langa toate acestea, apreciez inima cu care actorii au jucat. Ei nu fac asta pentru bani, nu o fac pentru ca ajung vedete si o sa joace in telenovele pe la diferite posturi TV, ci o fac pentru noi, pentru cultura, pentru suflet si minte sanatoase si nu in ultimul rand, pentru ei insisi. Din fericire nu este singura piesa de genul acesta, chiar pe cativa dintre ei i-am revazut si in teatrul din Greenhours.

Poti sa vezi „Calatoria” la Teatrul Ion Creanga pentru 20 de lei – bilet redus, si nu, nu este pentru copii, este un spectacol iesit din tiparele traditionalului. Incearca sa zbori si tu!