Eu nu strivesc corola de minuni a blogurilor
Când mi-am făcut blogul, adică acum ceva timp, Makavelis a scris un post pe blogul său referitor la cei care au de gând să-şi facă blog, dar n-au timp să se ţină de el. De la bun început am realizat că se referă şi la mine (în vremea aceea aveam undeva la 3 joburi) şi că e un mare adevăr realitatea că dacă n-ai vreme de blog, mai bine să nu-ţi faci.
Din posturile categorisite în sidebarul meu se vede cât de activ am fost în acest interval de timp, de când am pus bazele bungust.com. Puţinele posturi publicate au fost gândite permanent într-o reală criză de timp, în vreme ce făceam alte lucruri, mai importante decât blogul. Când unii scriu două-trei articole pe zi, când ştiu să facă blogging cu adevărat, când dau ştiri în prime-time, înainte să fie date de unele televiziuni, când fac calitate în ceea ce scriu, când se ţin cu adevărat de activitatea blogosferică şi când văd că unii prieteni şi cunoscuţi mă întreabă de ce scriu atât de rar, îmi vine să mă ascund şi să nu recunosc că bungust.com e blogul meu. Aş vrea uneori să spun că scriem mai mulţi pe el şi că suntem plecaţi mai tot timpul în concediu. Lumea mă vede însă şi ştie că activităţile mele zilnice nu-mi prea lasă loc şi de citit/scris pe bloguri. Şi totuşi întreabă…
În ultima vreme am scris câte-un post pe săptămână. Nu mă mai pot numi proprietar de blog. Pluginurile stau doldora la updatat, 16 comentarii prăfuite prin spam, trafic ca-n palmă, absenţă totală. Nu înţeleg de ce mai revin cei care aveau obiceiul să citească câte ceva proaspăt la două-trei zile. Poate reiau posturi mai vechi sau poate dau câte-o ocheadă să vadă dacă mai există vreo picătură de noutate printre ultimele articole.
Mi-a povestit Andrei cât de fain a fost la roblogfest, ce oameni faini a întâlnit. Eu n-am fost… Din aceeaşi criză de timp şi din cauza faptului că eu nu sunt blogger din moment ce scriu la intervale atât de mari. Gigantice, dacă mă compar cu alţii. Şi când mă gândesc de câte ori mă opintesc şi-mi pun în gând să mă mişc mai des în livewriter… Degeaba. Timpul nu mai are răbdare cu mine. A avut destul în doi ani şi ceva. Acum s-a săturat.
Nu spun că bungust.com e muribund. El aşteaptă să mişc ceva între articole în fiecare zi. Păcat că asta se întâmplă atât de rar…