Doua ore si jumatate de admiratie!

Astăzi am avut onoarea să-l cunosc şi să stau de vorbă aproape două ore şi jumătate cu Eugeniu Iordăchescu, inginerul-geniu al României, cel care, prin tehnicile proprii patentate şi prin proiectele sale a rămas în memoria colectivă ca fiind “inginerul care a mutat biserici”, inginerul care a despărţit A2-ul din Alba Iulia, ca să se vadă catedrala, inginerul care a ridicat biserica veche de la Râmeţ 2 metri de la nivelul solului, ajutându-se de 24 de pompe de apă şi de un sistem propriu de măsurare a unghiurilor de înclinaţie.

Dl. Iordăchescu e un munte de imagini şi de evocări. Are o dicţie intactă, la cei 80+ de ani pe care-i poartă pe sprancene, o fluenţă profesorală în vorbire, cu o curgere de idei atent clădite în vorbe. Arhitectul-geniu emană o disciplină şi-o prestanţă care inspiră, care te fac să-l provoci într-atât în ale povestirii încât să nu te mai lase până ce nu îţi va fi povestit şi ultima aventură arhitectonică a mutării Bisericii Olari din Bucureşti sau a ridicării a două milioane de tone de munte de la Petroşani. Atunci, pe vremea răsposatului, când lucrurile se făceau fără a cunoaşte termenul de “target”, cu aprobări venite de sus, de la cine semnează (şi-mi face un semn cu degetul înspre tavan),  în grădiştea unor tagme impuse de partid, cu ţinte precise: vizita secretarului general şi a prof. acad. dr. dr. h.c. E. C.

Dacă l-aş putea compara cu o fotografie, dl. Iordăchescu ar fi o imagine vie, mişcătoare, care te încântă prin mişcare, gesticulaţie şi cuvinte. Are un milion de lucruri de spus şi niciunul nu te plictiseşte, ci te face şi mai curios. Are tact cazon, presărează convorbirea cu secrete din Epoca de Aur, îmi vorbeşte despre cutare şi cutare ministru din C.C., despre Ceasuşescu-taciturnul şi despre acoliţii care nu erau în stare să scoată o vorbuliţă din gură dacă tovarăşul era nervos. Nici măcar în apărarea proprie.

Deapănă amintiri despre teama locatarilor din cele 80 de apartamente ale  blocului A2 din Alba Iulia (o crimă estetică, ridicată in `64 pentru a bloca imaginea Catedralei Reintregirii), care, aproape peste noapte, s-au trezit cu adresele… schimbate şi cu vecinii de cafea la 56 de metri depărtare. Ascultându-l, e ca şi cum ai privi imensitatea unui fluviu care se scurge liniştit în mare sub ochii tăi. Te domină şi te linişteşte în acelaşi timp. Te inspiră.

“Cea mai mare teamă, cand am despărţit blocurile A2, a fost aceea de a nu avea pereţi dubli la extreme. Vă daţi seama cum ar fi arătat dacă nu erau aşa? Locatarii cu apartamente pe margine rămâneau fără un perete al casei, cu totul la vedere.”

Frica s-a spulberat instantaneu când s-a descoperit că cele 2 blocuri (4 scări) aveau un spaţiu îngust între ziduri, în care erau aruncate cărămizi, mortar, resturi de la construcţii. În dimineaţa lui 27 mai 1987, locatarii lui A2 au alunecat, cu o greutate de 7200 de tone, pe şine de tren şi-au văzut cu propriii ochi cum li se îndepărtează balcoanele unele de altele şi cum vecinul de alături, prieten de-o viaţă, partener de-o duşcă dură de la ţară, s-a mutat pe nepusă masă dincolo de drum. Cu bloc cu tot.  De pe bulevardul 6 martie pe bulevardul Transilvaniei. Într-o vreme când cutremurul din `77  încă mai avea strigoii lui.

Toată operaţiunea aceasta s-a făcut de dragul exploatării spaţiului vizual şi-a anulării crimei estetice din `64. Care spaţiu vizual era blocat de 57 de metri de bloc, exact lăţimea celui mai important bulevard din oraş, plus încă ceva trotuar. Translarea efectivă a durat aproape 6 ore. Oamenii au fumat la balcon, au desfăcut o bere de la Alimentară, copiii au băut un Cico stătut, tot de la Alimentară, iar femeile şi-au dres treburile prin casă, căci program la tv nu era. Fără să le fie tăiată apa de la robinet şi gazul de la conductă. Fără să simtă că s-ar întâmpla ceva cu adresa lor.

Atâta că… s-a schimbat.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *