„Când te-am văzut prima dată,/ m-am pârjolit cu totul;/ de-atunci geamătul meu durează neîntrerupt […] Aceasta este o soartă groaznică,/ nici moartea nu-i mai cruntă.”

(Fragment din Carmina Burana)

Sau… cu subtitrare pentru zilele noaste, atunci când îl/o vezi, ţi pe pune pata rău de tot şi se dă startul la joc, adică începi să vânezi sau te laşi vânat/ă.
Acuma, nu-mi spune că n-ai întâmpinat niciodată o astfel de situaţie, fiindcă nu te crede nimeni. Ba, mai mult şi mai mult ca altădată în istoria omenirii, jocul a devenit un hobby, e mai făţiş ca niciodată. Nu se mai consideră a fi o ruşine să îţi dezvălui fanteziile pe faţă.
Dar nu-i nimic, noi doar am dus mai departe şi am dezvoltat moştenirea lăsată de Trubaduri – amorul curtenesc, cu conceptul său de “dragoste care nu va fi niciodată satisfăcută”. Ori, cum am învăţat eu în facultate, amorul curtenesc înseamnă “pierderea interesului în momentul satisfacerii dorinţei”. ORI, cu subtitrarea modernă, pentru zilele noastre, v-o las vouă s-o interpretaţi…că nu vreau să vorbesc urât.
Scenariile sunt simple. Indiferent că ai sau nu ai pe cineva acasă, tot ţi se aprind călcâiele după cineva, de exemplu un/o coleg/ă de la şcoală, de la serviciu, un/o amic/ă sau pur şi simplu o persoană nouă, care abia ai cunoscut-o. Începi să te gândeşti mult şi bine la persoana aceea, o vezi peste tot, e captivă în capul tău. O doreşti, vrei să o ai. Înnebuneşti. Bineînţeles, ne ajută mult tehnologia (de asta ziceam că jocul a devenit mai făţiş ca niciodată). Cafele, ieşiri în oraş, conversaţii lungi pe internet, mailuri, sms-uri şi telefoane peste telefoane…Te joci, se joacă, vă jucaţi sau vânezi, te vânează, încât la un moment dat pierzi regulile jocului, nu mai ştii care e rolul cui.
Jocul în sine e partea cea mai frumoasă, cea mai palpitantă – atracţia fizică, intelectuală sau de care mai poate fi. Fiindcă ajungi la un moment dat să îţi confunzi atracţia pe care o simţi cu altfel de sentimente şi simţiri. Aceste trăiri nu le poţi decide decât prin consumarea jocului. Iar dacă ai ghinionul ca jocul să nu se consume niciodată, persoana aceea îţi va rămâne cu un semn de întrebare mult timp de acum încolo. Şi peste ani şi ani de o întâlneşti, vei simţi fluturi în stomac şi o să îţi revină acea curiozitate din trecut.
Aşadar, ziceţi şi voi, nu-i frumoasă tachinarea aceea de la început? Joaca aceea? Când îţi faci rău cu mâna ta, un rău necesar poate…
Şi acum serios vorbind, jocul nostru modern, ieşitul la vânat de “căpriori şi căprioare”, cu “dragostea care nu va fi niciodată satisfăcută”, le poţi trece ca fiind superioare şi celui mai hard BDSM, fiindcă debordează de rafinament.
Dar mai greu e să ghiceşti cum, ce şi de ce e aşa…