Sunt o vacă neagră. Specimen rar.
Asta din cauză că m-am bălăcit toată ziua sâmbătă, până m-am încrețit toată ca un crevete, apoi m-am prelins pe un șezlong și am adormit ca o clătită până seara pe prosopul meu alb cu dungi negre (cu slipoșenia niciunu’ n-ați nimerit-o, dar o lăsăm pe data viitoare). Aveam deja un strat de bronz, dar acuma m-am înegrit atât de tare că zici că sunt o africancă din Zambia venită în România să muncesc la negru.

Seara, leșinată de oboseală și fără pic de energie rămasă, am zis să mergem să ne cumpărăm una alta din Real. Apropo, hypermarket mai penal ca ăla nu am văzut și nici nu cred că o să văd vreodată. Prețuri așezate deanboulea, stoc lipsă la o grămadă de chestii, personal inexistent, ajutor canci. După ce ne-am umplut de nervi am luat ce am găsit, cât să ne ajungă până a doua zi și ne-am îndreptat spre casă enervați la maxim și cu promisiunea că nu o să mai călcăm prea curând prin preajmă. Acolo însă ne-a trecut orice supărare.

Dar să vă povestesc.
Io și cu nea Hao ne-am pus la casa 38, la o coadă ca pe vremea lui Ceașcă pentru rație. Dat fiind că rândul era lung și casa era la oareșcare depărtare, foloseam timpul ăla pentru a ne benocla prin jur, să vedem ce mai cumpără oamenii. Dintr-o dată însă, ochii îmi pică pe un chip terbil de cunoscut, bun prieten de familie cu noi, care mai avea 2 persoane în față, două case emai încolo.

No acuma, trebuie să înțelegeți ce fel de om este personajul respectiv. Bărbat în toată puterea și cu capul pe umeri, Mihai (căci așa îl cheamă) este un om pe care atât eu cât și nea Hao îl cunoaștem de foarte mult timp. Omu’ este om serios adicătelea, însurat și cu copii, gândește brici dar încet, se exprimă ca un melc și de multe ori este enervant de încăpățânat. Trainic ca și prieten, ajutor de nădejne oricând e nevoie, Mihai este o combinație între Kramer și Emil Boc, așa. Cel mai mare defect al lui: poți să fii la un metru de el că nu te vede. Asta am realizat-o abia aseară, când stăteam cu nea Hao și îl priveam insistent în timp ce el se uita prin noi fără nici o treabă. La un moment dat am zis că ne ia la mișto.

– Băi deci eu nu cred că Mihai nu ne vede, zicea al meu bărbat.
– Poate e concentrat la altceva, încerc io să îi dau omulu o șansă, după care ridic o mână spre el.

Nimic.

– No vezi că ți-am zis io, zice nea Hao. Ăsta e chior ca un liliac!
– Hai mă că are el ceva! Zic io.
– Clar are! Zice nea Hao. Orbu’ găinii se numește!

În momentul ăla am vrut să văd cât de orbete e omul, așa că din instinct m-am îndreptat spre el. Mihai mai avea o singură persoană în fața lui, eu mă duceam țintă spre el, moment în care se uită la mine, mă fixează cu privirea și se întoarce cu spatele, privind în direcția opusă.

În momentul ăla vaca snapped, cum se zice în italiană. Adică, cât de neargă era, a văzut negru în fața ochilor și s-a umplut de spume. Asta deja era boală pă’ sistem nervos sau indiferență, oricum ar fi fost era rău.

M-am apropiat de el, privind lucrurile pe care le pusese pe tejghea să le cumpere și la doamna care era la casă în fața lui, așteptând să se întoarcă.

10 secunde.
20.
30.
Nimic.

Am zis că plec, nedorind să stau ca proasta așteptând să se întoarcă. Dar parcă era prea simplu. Așa că, într-un moment de inspirație divină, m-am apropiat de tejghea și m-am uitat. Știți rafturile alea de-a lungul tejghelelor din super/hypermarket-uri, pline cu gume, batoane snickers și prezervative? Ei bine, vaca s-a apropiat, a apucat cu ambele mâini vreo 2 baxuri de prezervative și le-a tras pe tejghea, printre pâinea, mezelurile și celelalte cumpărături ale bietului om. Om care era tot cu spatele, privind la ceva ce numai el știa, timp în care toți ceilalți de la coada din spatele lui care vedeau ce fac își dădeau coate și șușoteau cu subînțeles.

După ce am mai tras și 2 geluri lubrifiante și le-am șuchit sub legumele omului, am plecat înapoi spre nea Hao și ne-am pus pe așteptat. 6 case de marcat întregi nu mai făceau nimic, nimeni nu mai avansa, scana sau cumpăra ceva, privind la omul nostru cu mâinile la gură.

Doamna din fața lui termină de plătit, lui Mihai îi vine rândul. Casiera începe să scaneze nevinovat lucrurile de pe tejghea, în timp ce prietenul nostru privea denumirea lor pe casa de marcat.

Bip. Salam Bănățean. Bip. Pâine feliată. Bip. Cașcaval Dalia 400 g. Bip. Ruladă porc. Bip. Cartofi sac 5kg. Bip.

Toată lumea privea la omul nostru.

Săpun lichid. Bip. Șervețele de masă. Bip. 2 kg piersici. Bip. 1 kg mere. Bip. Salată. Bip. 2 kg roșii. Bip.Prezervative pachet 3 buc. Bip. Prezervative pachet 3 buc aromă lăm. Bip. Prezervative pachet 3 buc striații. Bip. Prezervative pach 3+1 sensation. Bip. Gel lubrifiant aromă lăm. Bip. Gel lubrifian aromă măr. Bip. Prezervative extra pack. Bip. Prezervative pach. 3 buc aromă căp. Bip. Prezervative pach 3 buc…

La început omul nici nu a realizat la ce privește. Dintr-o dată însă, luând produsele să le bage în pungi, dă cu ochii de toate minunățiile din fața lui.
Părea că Titus Steel era la cumpărături în Real, dorindu-și să își refacă stocul stagional.

Omul a încremenit privind când la casă, când la produse. Casiera era deja aproape de final, pregătindu-se să închidă bonul. Cu o ultimă forțare dintr-o rușine cumplită, roșu la față ca un semafor, omul zice:

– M-mmm-mm…Mă scuzați, dar ce este cu …astea?

Omul deja o dăduse în bâlbâială. Femeia din fața lui rămăsese proastă.

– Cum adică ce este? V-am scanat tot ce era al dumneavoastră. Aici, pe tejghea.

Ăsta verde. Lumea din spatele lui și de la câteva case depărtare leșinată pe jos de râs. Nu mai lucra nimeni.

– T…ttt-ttrebuie să fie o greșeală. Eu nu am luat…astea! Și arată spre tona de prezervative.
– Cum nu domnule? Pâinea și celelalte nu sunt ale dumneavoastră?
– Ba da, sunt.
– Păi și atunci? Ce vă faceți că nu știți ce cumpărați?

Ăsta albastru spre vinețiu. Nimeni nu mai lucra nimic. Ăștia se căcau pe ei de râs.

– Doamnă, trebui să le scoateți. Îmi cer scuze, dar este o greșeală, eu nu am pus așa ceva la mine în coș.

Femeia, săraca, a sunat la casieria centrală și în câteva secunde a venit cineva de i-a scos de pe bon toatâ grămada de prezervative. Când să plece, omul mirat:

– Păi și gelurile astea nu le scoateți?

Casiera, dând ochii peste cap:

– Scoate-le fată și pe astea că nici lubrifiere nu mai vrea!

No, asta se încadrează cu ușurință la zicala anului. La auzul ei am stors și ultimele lacrimi pe care nu le vărsasem de la râs, gândindu-mă că o să le dau un mail celor de la Creativemonkeyz ca să o pună în următorul clip cu robotzi.

Mihai și-a luat punga cu ce cumpărase, a verificat bine ce e înăuntru, a plătit și a plecat val-vârtej, atât de tare că abia am reușit să îl prind din urmă. Când i-am explicat cum i-am copt-o, la început ne-a privit a neîncredere, apoi s-a lăsat pe vine cu mâinile pe genunchi și a respirat ușor, dând din cap și zâmbind. Ne-a promis că de data viitoare o să se uite mai atent la ce se întâmplă în jurul lui și poate atunci o să scape mai ieftin. Măcar fără geluri, că de lubrifieri n-are nevoie cică. Cum ne-am petrecut după aia sunt povești.

Hai cam atât cu râsul. O săptămână frumoasă să aveți.