Cum a fost la #DescoperimAradul

O să încep cu dimineața. Ne-am pus toată încrederea în alarma de iPhone, care ne-a trollat în stil mare și drept urmare, în loc să ne trezim și să prindem trenul din Arad (care mergea către Munar) la ora 07:00, ne-am trezit la 08:00 cu ceasul biologic. Important e că pe la ora 10:00 eram totuși în fața Mănăstirii Bezdin din județul Arad.
Mănăstirea Bezdin e ceva unic. Plimbându-mă prin ea am avut o senzație stranie. Parcă îi lipsește cu desăvârșire acea ”căldură” de loc sfânt. Construcția ei a început în anul 1539 și este printre puținele mănăstiri sârbești care se mai păstrează în zilele noastre. În perioada ocupației Otomane a Banatului, ea a fost incendiată de către turci, însă călugării nu au părăsit-o, construind pe același loc o biserică de lemn. După 1690 s-au început lucrările pentru mănăstirea de cărămidă pe care o putem vedea azi, în stil bizantin. Dacă pe vremuri Mănăstirea era locuită de 16 călugări, azi e îngrijită de o singură călugăriță aflată la vârsta senectuții, care se confruntă cu toate lipsurile, îndeosebi cele financiare și, mai ales, cu o cruntă singurătate. Ce nu am înțeles eu este că de ce o asemenea ”comoară”  istorică este lăsată în paragină? De ce nu se investește în recondiționarea sa, cu atât mai mult că toate picturile din interiorul Mănăstirii sunt originale și neatinse? În orice caz, în Mănăstirea Bezdin m-am simțit ca într-un scenariu de film horror. Pe turla Mănăstirii e desenat un ceas care indică veșnic ora 12 și un sfert. În curte e o piatră pe care e sculptată un cap de mort. În imediata apropiere se află un cimitir, iar cel mai vechi mormânt este din 1877.

Apoi, ne-am îndreptat spre Lacul cu nuferi Bezdin. Am parcurs aproximativ un kilometru până acolo, prin câmp și  sub arșița soarelui. Plus teama și sila mea față de șerpi sau alte târâtoare, așadar imaginați-vă că pășeam pe vârfuri prin iarbă, iar Daniel tot sâsâia în spatele meu ca să mă sperie. Epic, ce să mai zic. Lacul se află într-o pădure răcoroasă și din păcate nu am reușit să vedem și Nufărul Alb, deoarece sezonul lui este în iunie și septembrie.

Din motive neprevăzute de noi, am fost nevoiți să plecăm mai devreme înapoi la Timișoara. Ne-am luat rămas bun de la gașca #DescoperimAradul de aproximativ 20 de oameni, care s-au pus la făcut grătare, și am plecat spre casă. Pe drum înapoi ne-am oprit la Mănăstirea Bodrogu – o altă ”comoară” istorică, dar care, în comparație cu Mănăstirea Bezdin e pusă în valoare și e întreținută.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *