Un sentiment de vina. o vinovatie acuta, dureroasa, aproape palpabila si la fel de reala ca mine si ca tine!

O caseta veche din 200x. Un cantec cu caracter persuasiv, cel putin in seara de xx.0x.200x.

Pe drum imi aminteam sclipirea din ochii tai. Si zambetul de pe chipul tau de copil captiv in trupul unui adult.

Am alergat sa prind masina si pentru ca nu stiam ce sa zic(oare era cazul sa fi zis ceva?), sau ce ai putea zice tu!

Inca mai ai puteri asupra mea si asta ma enerveaza. Ma simteam josnica si in acelasi timp foarte bine. Acelasi gust pe care-l cunosteam, aceeasi tehnica, aceeasi caldura emanata. Nu stiu daca si intensitatea dorintei era acceasi. Sau daca ambele parti implicate(eu si tu) erau de acord.

Te las sa te apropi, inca avand impresia ca ma pot retrage. Recunosc si eu pentru prima data: DA, vreau sa vad ce s-a schimbat.

Tu tot incerci sau asa lasi sa se vada. Oare o fi real?! Inca am indoieli.

Iara la plasa. Locul unde s-au intamplat atat de multe. Si vrei, si cred ca vreau; suna telefonul si ma apuca disperarea! Telefonul ala nu trebuia sa sune! Nu acum!
De ce ai vrut sa ma saruti? Mi-ai atins chiar si o buza! Stiu ca azi ‘n-am scapare’! e azi sau niciodata!

Am acceptat… De fapt n-am acceptat nimic, eu fiind cea care a ropus totul, care stia in subconstient unde urma sa mergem, dar nu, nu vom cobori _______ .