Barça, stapana Europei

Deși imi vine tare greu sa zic lucrul ăsta, finala Ligii Campionilor a dovedit, pentru a nu știu câta oară, cum trebuie jucat fotbalul. Și când zic asta, mă refer la jocul Barcelonei – când vrei să vezi un meci de calitate, o astfel de reprezentație trebuie să vezi. Și atât de mare e diferența dintre invingători și invinși că până și jucătorii de la Manchester s-au văzut nevoiți să recunoască, chiar dacă foarte rezervați, talentul și coeziunea echipei spaniole: „We have to give them credit for a good win .”– e fraza pe care o repetau toți.

La fel ca in Roma acum doi ani, infrângerea de-aseară de pe Wembley, pe lângă aceleași două goluri diferență, a dovedit cât de mare e prăpastia dintre cele două echipe și a confirmat, dacă mai era nevoie, cât de „mare” e marele Messi: deși nu mai marcase niciun gol pe pământ britanic, momentul a fost perfect –  Barca era deja campioană.

Cu toate regretele pentru Manchester și efortul lui Rooney de a elimina din handicap, totuși valoarea, eleganța și profesionalismul și-au spus cuvântul – și Barca iși merită pe deplin locul, trofeul și fanii.