Ceasul arata 6:20. Am ochii lipiti de somn, gatul imi e blocat cumva la cincisprezece grade geometrice stanga, am un gust nasol in gura de la cola, cred ca imi roade incet-incet stomacul. Dau parul din ochi, imi promit ca ma tund in viitorul apropiat, ma scarpin dupa ceafa, incerc sa imi indrept gatul. Inutil, parca am dormit in cap. Oglinda din baie ma face surprinzator de atragator pentru ora asta. Imi da un aer boem, de poet neinteles… poate e de la par. Sau de la nesomn. Ma spal pe ochi cu apa rece, ridic capul si observ ca a inceput sa imi curga sange din nas. Nasol sentiment, sa iti curga sange pe buza de sus, sa iti intre in gura, sa ajunga la buza de jos, sa picure in chiuveta. Si face o mizerie, zici ca mi-am taiat gatul, doua picaturi, nu mai mult am lasat. Imi umplu nasul cu hartie igienica si ies pe usa imbracat timid cu o bluza care doar imi acopera pielea albicioasa. Ajung in lift si miroase incredibil de tare a bere si a aftershave din ala ordinar. De unde bere la sase jumate dimineata? Bucuresti. Aftershave? Poate vecinul de la opt are o sefa noua si e ziua ei. Ca de nevasta-sa nu ii mai pasa de mult. Stiu sigur, ca mi-a zis. Ea. Cu o saptamana in urma i-am cerut o ceasca de zahar si m-a invitata inauntru. Mi-a povestit tot ce avea pe suflet, si eu nu stiu cum o cheama. Numele mic. Mi s-a mai zis ca sunt un bun ascultator. Am plecat cu zaharul in mana si cu un sentiment amar in gat. Credea ca o inseala, poate gresea… dar nu eram eu cel cu care trebuia sa egaleze meciul dintre ei. Cobor din lift, ma taie un frig in obraji, alerg la troleu, tramvai, metrou, pe jos.

Biroul meu corporatist este la fel. Cu praf sub monitor, poza cu un om vesnic obosit pe peretele din stanga. Mailuri garla. Chef de munca. Dau pe-afara. Beau o cafea amara pe stomacul gol, mananc un biscuite ramas de ieri. Incep. Mai ma uit putin la tipa aia care a intarziat pentru a patra oara sapatmana asta. E a treia zi in care vine cu aceleasi haine. Curvele alea de la contabilitate o barfesc incontinuu, cica se culca cu tipu ala insurat de la resurse. Ma roade stomacul, mai iau un biscuite, ma lovesc la gingii, ma duc sa mai iau o cafea. Raportul pentru aia de la aprovizionare ma intristeaza brusc.

„Ce faci Alex? Cum ai dormit? Pe onoarea mea, ai o fata!?!?”

Ce ma enerveaza asta, e tipu ala de om care exista in fiecare colectiv. Se straduie sa fie amuzant, sociabil, acceptat de toti. Si, de fapt, nu il inghite nimeni. Oamenii astia veseli de la prima ora sunt de-a dreptul enervanti. Trebuie sa aiba ei un secret, nu ai cum sa fii asa de fericit de la ora aia. Orice om cand se trezeste are creierul incarcat de tampenii, cum ar fi o casa frumoasa, masina luxoasa, vacante, familie fericita si alte rahaturi din astea. Cand deschide ochii si vede ceasul toate alea capata un sens. Tampit, greu de atins si de aia ne spalam pe ochi, in ideea ca poate vedem prin mizerii casa, familia. Nu ne iese. Ne parfumam si aranjam sperand ca poate nu vede lumea ce tristi si singuri suntem dincolo de fata aia subtitrata de cravata unicolor si camasa batoasa care ne face sa artam ca Frankenstein.

„Ce sa fac, bine” o scurtez. Poate nu ii mai dau vreo idee sa ma intrebe de dragoste, bani, fericire.

„Cu dragostea cum stai?”

„Ca dracu!” Sorb din cafeaua fierbinte, ma oparesc la limba. „Ce sa fac… incerc si eu.” Nu ii zic de sora-sa pe care a adus-o la petrecerea de Craciun, ca a dormit pe la mine o saptamana. O nesimtita. Mi-a purtat toate tricourile albe si nu a avut bunul simt sa spele si ea un pahar. Seamana cu frate-su.

„Frate, o stii pe tipa aia de la biroul de langa tine? A venit si azi cu hainele alea, cred ca ala de la resurse o oboseste rau. M-am intalnt cu el in lift, avea niste cearcane. L-am intrebat cum sta cu dragostea si mi-a zis ca nasol, ca e nevasta-sa la tara, sa faca bulionu’. Pe dracu face nasol, ma mintea cum minti tu in rapoarte.”(rade)

Acum chiar m-a enervat, cica mint in rapoarte. De fapt mint, dar nu vad cum e asta treaba lui. Adica eu nu ma uit la cate prezentari face el, cate ore sta la munca sau cate cafele bea el din banii firmei. Un tampit! Il ignor si ma duc la baie, poate nu o sa vina si acolo. Surpriza. E ca raia. Eu in baie, el la usa debiteaza niste rahaturi despre cum ne fura arabii femeile cu trandafiri rosii si texte din Coran. Asta niciodata nu vorbeste despre munca, rapoarte, statistici, tabele. Femei, sex, bautura. Mereu cu scuze, mereu defavorizat. Ies. Ma spal pe maini, ma streg, ma duc la birou.

„Gata, hai ca vine asta cu fusta ei sifonata!”

Tot el imi zice sa tac. As vrea intr-o zi sa ii bag pe toti in mamele lor de ipocriti, dar cred ca si eu as fi trimis cu hotarare la origini.

„Esti ciudat, omule!” Ii zic eu cu jumatate de gura. Ma simt prost, am impresia ca l-am menajat. Adica el ma freaca la creieri juma’ de ora cu obsesiile lui si frustrarile tipice barbatului trecut de treizeci de ani, si eu nu gasesc altceva decat: „Esti ciudat, omule”? Imi vine sa ma iau la palme, dar ar crede astia ca am innebunit de tot.

Opt si un sfert. Am un mail de la iubita, cu un soarece albastru. Albastru. Ma intreb cat i-a trebuit desteptului care a inventat-o pe-asta. Maro, mai zic. Gri, normal, conform naturii, dar albastru…
In fine, mailul e simpatic, ii raspund.