Bill Gates spunea intr-un interviu luat acum ceva timp (pe Channel 9 parca) ca sta cateva ore pe saptamana incercand sa inteleaga ce se intampla cu netul la nivel mondial. La aceea data eu nici macar nu aveam idee despre ce vorbeste. Atat de prins de tot felul de probleme minuscule (vorbeste cu clientul X, intalneste-te cu persoana Y, verifica nu stiu ce feature la nu stiu ce proiect ) eram in pozitia strutului cu capul adanc infipt in nisip. Iar cand il scoti afara, un sentiment de bucurie si tristete te cuprinde: tristete ca ai stat atat timp in umbra si bucurie ca l-ai scos totusi la timp. Atat de prins de probleme de care spuneam mai sus nu observasem Flickr, digg, Wikipedia, del.icio.us, YouTube …. nuobservasem web 2.0.

Zilele au trecut. Am inceput sa folosesc aceste minunate unelte. Imi tin tagurile cu del.ico.us, caut orice pe Wikipedia si citesc stirile pe digg. Dupa un timp nici nu mi s-a mai parut cine stie ce chestie. Pana la urma era o treaba normala. Sa cauti informatie pe Wikipedia e la fel de natural ca folosirea Google nu?

Ei bine nu. Zilnic ma intalnesc cu oameni cu care vorbesc despre net, pagini etc. De multe ori pronunt termeni ca “web 2.0” “wikipedia” “blog” “podcast” etc etc. Si de mult pre multe ori primesc raspunsuri de genul:

“A aparut un nou internet? Cine? Ce? Cum?”

“Wiki si mai cum. Se scrie cu ‘c’ sau ‘k’ ?”

“Blogurile sunt pentru oameni cu prea mult timp liber. Eu sunt prea ocupat cu afacerea/jobul meu.”

Deci nu chiar toata lumea stie de web 2.0….. Asa se pare.

O sa incerc sa sintetizez in acest articol ce cred eu ca inseamna web 2.0. Stiu…. sunt multe resurese interesante pe net (o sa pun si niste linkuri la sfarsit) dar aici o sa incerc sa scriu ce cred eu ca este toata nebunia cu web 2.0.

Cum a inceput totul?

Noul web a inceput sa apara in 2000, odata cu crashul dot.com. Din 2001 blogurile incep sa capete popularitate, si odata cu ele si RSS (o tehnologie prin care un utilizator se poate abona la informatiile de pe un site/blog).

In acelasi an apare wikipedia (prima enciclopedie editata de utilizatori) se lanseaza. Si sincer eu am fost unul din sceptici. La 4 ani de la lansare Wikipedia are 1 miliard de articole si este cea mai mare si mai completa enciclopedie din lume.

In 2004 redevine celebra o tehnologie creata de Microsoft la sfarsitul anilor 80, care permitea schimbul de informatii intre o pagina web si server fara reincarcarea paginii. Tehnologia se numeste AJAX.

In 2004 apare Flikr, un serviciu destinat uploadului de screenshoturi din jocurile de pe PC. Aducea nou un sistem de organizare numit taging. In locul impartirii pe categorii si subcategorii se atasau taguri (cuvinte) unei fotografii iar aceasta era automat clasificata. Proiectul “s-a naruit” cand cineva a uploadat poza copilului lui nou nascut. Si lumea a capatat un noua unealta minunata. Mii de oameni au inceput sa uploadeze fotografii si sa le imarta cu prietenii lor din toata lumea.

Google revolutioneaza lumea publicitatii creeind un sistem de livrarare contextuala a reclamelor. Si cu aceasta devine una dintre cele mai tari companii listate la bursa.

Era clar ca ceva se intampla.

Web 2.0 a fost numele unei conferinte din 2004 organizate de O’Reilly Media si MediaLive International. Termenul avea drept scop sa scoata in evindeta o “renastere” a WWW-ului. Nu s-a putut da o definitie, asa ca s-a mers pe exemple.

Britanica Encyclopedia este web 1.0 – Wikipedia este web 2.0

DoubleClick este web 1.0 – Google AdSense este web 2.0

Ofota este web 1.0 – Flikr este web 2.0

Practic se considera ca odata cu aparitia blogurilor, a feedurilor RSS, a tehnologiilor precum AJAX, a siteurilor create de mii de utilizatori se intra intr-o noua era. S-a spus ca webul trebuie tratat ca o platforma mai degraba decat ca un scop in sine.

Web 2.0 a devenit unul din cele mai la moda cuvinte. Oricine are azi un site cu casete cu colturi rotunjite sau niste XML pus pe acolo(ca sa fie) isi pune eticheta de web 2.0.

Despre ce este totusi vorba? Se schimba cumva internetul?

Democratie

Este unul din principalele elemente care cred ca defineste conceptul de web 2.0. Si odata cu web 2.0 democratia isi face locul si pe Internet.

Democratie insemna “puterea celor multi”. Oamenii sunt cei care decid guverne/elite/conducatori. Pana de curand webul era o autostrada cu un singur sens, mai degraba similar cu televiziunea. Utilizatorii nu puteau decat sa parcurga pagini web care le erau livrate, fara nici un fel de decizie legat de continutul care se afisa pe ecran. Tot ce puteau sa faca era sa creeze ei pagini web. Si asta nu era cel mai simplu lucru de facut si mai ales nu cel mai ieftin.

Blogurile si siteuri precum wikipedia au schimbat acest lucru. Au aratat ca webul poate deveni un mediu creat de utilizatori. Milioane de oameni detin un blog in care scriu despre problemele, pasiunile sau problemele lor. Blogul reprezinta vocea lor catre restul lumii. Propria lor televiziune, ziar sau radio.

Ce poate sa schimbe o persoana in lume. Ce conteaza ca cineva scrie despre cat de greu este la munca sau ce tare e proiectul la care lucreaza? Ce putere poate sa aiba un articol economic scris de un student la ASE fata de un articol publicat de WallStreetJournal? Poate ca nu prea multa…. Dar daca sunt 100… 10000…..100000000 de astfel de oameni. Atunci vocea lor, gandurile sau ideile lor pot sa schimbe ceva. Ce pot sa schimbe mai exact?

Pai… odata ar fi modul in care sunt transmise stirile.

Scenariul 1: Sa zicem ca eu ma intorc de la o un concert. Ma asez la calculator si scriu cum a fost…. ganduri de ale mele. Eventual pun si niste poze ca sa fie mai clar. Oamenii care s-au abonat la blogul meu primesc aceasta informatie in cititorul lor favorit de RSS-uri. Probabil ca unul dintre ei va posta stirea pe un serviciu gen Digg sau RedIt. Daca utilizatorii o considera interesanta si o voteaza ajunge pe prima pagina si milioane de oameni abonati prin RSS la acest gen de servicii vor primii stirea mea. Probabil ca ziarele vor scrie despre evenimentul la care am participat peste 24 de ore.

Apoi …. modul in care se gandeste reclama.marketingul si businesul in general

Scenariul 2: Daca acum 3 ani vroiam sa castig bani dintr-o pagina web (fie ea si blog) trebuia fie sa-mi fac magazin online fie sa primesc publicitate de la o companie de advertising online. Dar cine o sa faca un contract cu mine. Eu sunt pasionat de muzica rock. Siteul meu e vizitat doar de prieteni. Cu siguranta nu pot sa-mi pun un banner cu reclama la nu stiu ce adidasi pe site.

Acum cu servicii gen Google sau Overture pot sa fac bani din reclama.

Conceptul economic care apare aici se numeste long tail. Ceea ce insemna in mare si vorbind in exemple (o sa scriu mai mult despre asta saptamana viitoare) ca desi singur un site nu are decat putine vizite, multimea siteurilor cu putine vizite, dintr-o tara sa zicem, va depasi cele mai populare siteuri din repectiva tara. Si deci astfel de siteuri vor deveni interesante pentru orice advertiser. Mai multe despre asta saptamana viitoare.

Sharing

Stiu ca nu e un cuvant tocmai romanesc (imi tot vine o gluma de la Vacanta Mare in minte, una dintre putinele lor glume amuzante: “Bai cum se zice in romaneste la Revenge?”). Nu este un cuvant romanesc dar sincer nu stiu cum sa-l traduc corect in romana: imparteala, imartasire…. suna a mita sau a slujba. Asa ca o sa folosesc termenul de sharing.

Cred ca web 2.0 are la baza ideea de sharing. In sensul bun, idealist… chiar utopic. In cel mai ne-romanesc sens posibil.

Tatal meu a descoperit de curand oDC-ul (nu discut aici de piraterie sau alte chestii) si nu vrea sa-si uploadeze muzica, pentru ca este muzica lui… iar dupa cum el spune “a-ti pune muzica on-line este o forma de prostitutie”. La fel si cu blogul. “Daca eu imi scriu ideile o sa vina cineva si o sa mi le fure.”

Web 2.0 sau occidentul a depasit aceste probleme de civilizatie. Sharingul de informatii, poze, filme etc este ceea ce face lumea sa se miste. Milioane de oamenii isi scriu gandurile pe bloguri, isi pun pozele lor online sa le vada toat lumea, isi tin bookmarkurile online… accesibile oricui. De ce fac asta? O fac ca sa evolueze.

Cineva spunea odata (citez din memorie) “Nu-ti fie frica sa-ti impartasesti ideile si cunostintele cu ceillalti. Este singurul mod prin care poti sa fi tot timpul in avantaj”.

Apoi tocmai aceast flow al informatiei (imi cer scuze pt englezo-romana folosita) duce la progres. O idee este facuta publica de cineva este imbunatatita ce altcineva si poate in final deveni ceva grozav.

Practic se reinventeaza transmiterea informatiei. In viitor ziarele nu cred ca vor mai avea sens. Scopul acestora este sa creeze informatii. Apare un subiect interesant, ziaristi sunt trimisi sa investigheze si apoi scriu un articol mai mult sau mai putin bun (vezi articolele despre blogging din ultima vreme ). Ideea este ca sunt foarte multi oameni care scriu despre subiectele pe care ii intereseaza din placere, din pasiunea de a-si impartasi ideile cu restul oamenilor. Deci daca toti vom incepe sa scriem despre subectele care ne plac cu adevarat…. elementul de producere a informatiei va deveni irelevant. Informatia exista si va deveni din ce in ce mai numeroasa pe masura ce conceptul de “sharing” va deveni mai popular.

Spre exemplu: Apare fimul X. Tu vrei sa te duci la cinema sa-l vezi dar inainte vrei sa citesti un review ca sa fi sigur ca merita. Poti sa citesti un ziar unde un ziarist a facut reviewul mai mult pentru ca trebuie, decat pentru ca-l intereseaza filmul respectiv. Sau poti sa citesti parerea de pe blog a unei persoane care ti-a demonstrat ca scrie ceea ce scrie din pasiune pentru film. Sau poti sa vezi ce spun milioane de oameni din lume pe baza notelor primite pe anumite siteuri.

Evident pe masura ce cantitatea de informatie de vine mai mare va fi mult mai greu si pentru motoare de cautare sa se mai descurce. Astfel ca web 2.0 introduce termenul de semantic web, sau webul care se autodescopera. Si primul pas spre acest deziderat este introducerea unor etichete (numite taguri ) care sa clasifice informatia pe Internet.

Apare astfel un nou concept de ierarhizare. Pana acum modul cel mai popular de structurare a informatiei era folosirea folderelor. Cuvantul care defineste cel mai bine lucrul cu folderele este tree-ul. Sistemul cere defineste lucrul cu taguri: tag cloud.

Webul ca platforma

Acesta a fost intital descrierea pe care O’Reilly a dat-o conceptului de web 2.0. Dupa mine aceasta definitie se leaga mai mult de partea tehica a conceptului si tocmai de aceea am pus-o pe pozitia 3.

Ideea de baza este ca webul se transforma dintr-o tunel de transmitere a datelor de la o aplicatie la alta, in chiar platforma pe care ruleaza aplicatia. La 1 an jumate’ de la conturarea conceptului de web 2.0 apar extrem de multe aplicatii care ruleaza in browser. Astfel Gmail sau Zimbra sunt niste clienti de mail care rivalizeaza de la egal la egal cu Outlook sau Mozilla Thinderbird. Writely este un substitut pentru Word care aduce in plus ideea de colaborare, SalesForce a devenit regele CRM-urilor cu o aplicatie online, Basecamp are cel mai tare soft de project management, iar Bloglines este un program care da clasa cititoarelor de RSS pentru desktop.

Avantaje: Independenta softwareului de platforma. Nu conteaza ca rulezi un sistem cu Wndows sau Linux atata timp cat ai un browser. Apare in plus ideea de colaborare. Mai multi oameni pot lucra la un document, la un site etc. Accesibilitatea datelor de oriunde. Poti sa-ti accesezi documentele chiar daca te muti de la un calculator la altul. Majoritatea aplicatiilor de acest gen sunt free.

Dezavantaje: Viteza programelor este incomparabil mai mica decat a programelor desktop. Securitatea redusa. Multe din programele de care am vorbit sunt inca in beta (si posibil asa si vor ramane) si deci e posibil sa apara probleme.

Principii de business in web 2.0

Nu gasesc o introducere asa ca le scriu cu buleturi:

• Softwareul ca serviciu. Pana acum softwareul se distribuia pe baza de licenta. Cumparai un program la fel cum cumparai un kilogram de mere. Acum softwareul devine un serviciu la care platesti un abonament pentru folosire.
• Increderea in utilizatori. Cine ar fi crezut ca Wikipedia va reusi? Sau Flikr? Eu unul nu. Pentru ca nu am incredere in utilizatori. Insa afacerile web 2.0 se bazeaza in special pe incredere. Pe increderea ca utilizatorii tau pot sa aduca valoare prin contributiile lor.
• Controlul datelor de nisa. Multe din afacerile de succes web 2.0 se bazeaza pe adunarea si controlarea unor date pe care nu le mai are nimeni. Exemple: Google, del.icio.us sau Flickr
• Softwareul peste device. Cred ca viitorul softwareului sta pe web. Deja avem foarte multe programe de calitate la nici 2 ani de la lansarea conceptului de web 2.0. Abia astept sa vad ce ne rezerva viitorul. Cred ca softurile viitorului vor rula in browser (rupte de platforma) iar sistemul de operare va avea un rol minor.
• Long tail. Daca reusesti sa automatizezi bine un proces (cum a facut Google cu AdSense sau Salesforce) atunci masa enorma de oameni/companii cu venituri reduse pot sa-ti aduca enorme beneficii…. financiare.
• Accentul pe informatie si nu design. Odata cu RSS, designul unei pagini web si-a pierdut mult din insemnatate. Din ce in ce mai multi oameni (inclusiv eu) citesc pagini/bloguri folosind unelte automate. Iar cand faci asta tot ce conteaza sunt ideile.

Concluzii

Va deveni web 2.0 un esec resunator precum crashul de la bursa din 2000? Eu sincer ma indoiesc. De ce? Pentru ca in vreme ce majoritatea businesurilor din 2000 nu aduceu nici un fel de valoare pentru utilizator neavand in minte decat comertul on-line…. acum este vorba despre oameni, despre parerile lor, despre preferintele si dorintele lor. Dupa cum spuneau niste persoane la a doua conferinta web 2.0 “this is what web was supposed to be”.

E normal ca din punct de vedere economic multe din afacerile web 2.0 o sa fie niste fiascouri insa nu cred ca vom mai asista la crashuri ca in 2000 pentru ca regulile pentru listarea la bursa s-au inasprit iar investitorii sufla si-n iaurt (desi Google ma contrazice – 430 $ pt o actiune…. Valeleu).

Eu unul…. ma pregatesc de web 3.0.